Argila- proprietăți și utilizări în cosmetică
Argila,  Blog,  Conscious Beauty

Argila- proprietăți și utilizări în cosmetică

Argila este o substanță naturală compusă în principal din minerale, este obținută din roci și sedimente și este folosită în câmpul cosmetic în mai multe scopuri. Deși utilizarea cea mai frecventă și cunoscută a argilei este legată de măștile de înfrumusețare, ea este de fapt folosită în multe alte produse de igienă, precum șampon, gel de duș, pastă de dinți și creme.

Argila se găsește în starea sa naturală în numeroase varietăți și culori. Cele mai cunoscute tipuri, pe lângă argila albă, sunt cea verde, roșie, galbenă și Ghassoul. Fiecare dintre ele diferă datorită compoziției chimice particulare și a calități și domeniilor de utilizare specifice.

Proprietățile argilei

Din punct de vedere cosmetic, cele mai interesante proprietăți ale argilei sunt:

  • putere absorbantă: poate absorbi cantități mari de lichide (apă, uleiuri, alcool) fără să apară reacții chimice;
  • remineralizantă și regenerantă: conține multe oligoelemente capabile să fie absorbite, parțial, de către corp;
  • antioxidantă: neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea pielii;
  • cicatrizantă: favorizează coagularea sângelui și regenerarea țesuturilor;
  • dezinfectantă și purificatoare: este bacteriologic pură și poate fi utilizată ca antiseptic natural.

Există diferite tipuri de argile, în funcție de tipul de rocă din care derivă, ceea ce determină caracteristicile acestora.

Argila albă, sau caolinul, are o acțiune în principal antiseptică și remineralizantă și este mai potrivită, în domeniul cosmetic, pentru tratamentul pielii uscate sau normale.

Argila verde are o putere absorbantă ridicată și se dovedește utilă în tratamentul tenului gras, combinat sau impur.

Argila roșie e excelentă pentru proprietățile sale antiseptice, anti-toxice, cicatrizante, remineralizante, drenante, dermatologice și multe altele. Este excelentă dacă este utilizată pe pielea grasă și sensibilă și pe inflamațiile pielii.

Argila galbenă are numeroase proprietăți, este calmantă, antitoxică, antibacterienă, cicatrizantă și multe altele. Este ideală pentru orice tip de ten și împotriva coșurilor, furunculelor și abceselor, evitând formarea de pete.

Argila Ghassoul este potrivită pentru toate tipurile de ten inclusiv pentru pielea foarte sensibilă, cu eczema sau psoriazis; are efect antiinflamator, analgezic și antiseptic. Ghassoul (Rhassoul) are capacitatea de a absorbi grăsimea și impuritățile de pe piele sau păr.

Argila- proprietăți și utilizări în cosmetică

Mod de utilizare în cosmetică:

În ceea ce privește utilizarea argilei în produsele cosmetice naturale, aceasta este eficientă în combaterea diverselor probleme ale pielii, precum: eczeme, arsuri solare și eritem cauzate de soare, acnee, dermatită seboreică și de contact, psoriazis, răni, herpes, micoză, seboree.

Pentru a trata afecțiunile menționate mai sus, argila este folosită singură sau împreună cu alte ingrediente, pentru a se realiza măști (vezi rețeta pentru mască de față purifiantă potrivită unui ten gras sau mixt și mască de față nutritivă cu argilă albă și lavandă pentru un ten uscat sau delicat), împachetări și peeling-uri. Pentru a prepara o mască, se amestecă apa distilată cu argila, până când se obține o pastă nu prea lichidă pentru a fi aplicată pe pielea curățată anterior. Apa distilată poate fi înlocuită cu un hidrolat potrivit pentru tipul de piele sau cu o infuzie de ierburi sau ceai verde, pentru a spori efectul argilei. Masca poate fi îmbogățită cu uleiuri vegetale și uleiuri esențiale în funcție de efectul dorit (Tipuri de ten- Caracteristici principale):

Masca se aplică cu ajutorul unei pensule sau cu mâinile, evitând zona ochilor și a buzelor; ar trebui lăsată să acționeze timp de aproximativ 10- 15 minute sau oricum înainte de începerea uscării argilei, deoarece din momentul în care se usucă, argila tinde să elibereze toxinele pe care le-a absorbit. Împachetările sunt preparate în același mod, dar sunt aplicate pe corp și păr; de exemplu, o împachetare anticelulitică poate fi obținută adăugând pastei formată din argilă și apă, 30 de picături de tinctură de alge Fucus, 3 picături de ulei esențial de grapefruit și 3 picături de ulei esențial de scorțișoară (frunze).

Pentru a avea părul strălucitor și puternic, adăugați la amestecul obținut din argilă și apă, o linguriță de ulei de ricin și 4 picături de ulei esențial de rozmarin. Pentru toate problemele de piele locale, cum ar fi psoriazisul, eczema, arsurile solare, herpesul, furunculul și rănile, amestecul pe bază de argilă se aplică numai pe zona de tratat și se clătește după zece minute cu apă caldă. Tratamentul poate fi efectuat în fiecare zi sau în zile alternante până la dispariția problemei.

O dată pe săptămână, pentru a promova schimbul celular și a curăța în profunzime pielea, puteți apela la scrub-ul pe bază de argilă, util pentru efectuarea unui peeling delicat pe față: după prepararea amestecului de argilă cu apa distilată, adăugați o lingură de zahăr brun, amestecați și masați totul pe pielea umedă evitând zona ochilor și a buzelor. După câteva minute, clătiți cu apă caldă.

Cu mult drag,

Conscious Beauty

Urmărește- ne pe Instagram și Facebook!

Avertisment!

Proprietățile, indicațiile și modul de utilizare al remediilor oferite de Conscious Beauty sunt bazate pe literatura de specialitate disponibilă în cărți, publicații științifice, site-uri web de referință în fitoterapie, aromaterapie sau hidrolaterapie, jurnale de cosmetică și chimie cosmetică, și pe documentația primită de la producător/furnizor a produselor recomandate. Cu toate acestea, aceste informații sunt oferite cu scop informativ, ele nu constituie în niciun fel informații medicale și nu angajează responsabilitatea noastră. Pentru orice utilizare de uleiuri, extracte și pulberi de plante în scopuri terapeutice, trebuie consultat un medic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *