Cum sa faci balsam de buze natural - Conscious Beauty RO
Blog,  Îngrijirea buzelor

Cum să faci Balsam de Buze cu Ingrediente Naturale | How to make Lip Balm with Natural Ingredients

Te-ai întrebat vreodată cum să faci balsam de buze cu ingrediente naturale? Ai nevoie de o activitate ingenioasă pentru a-ți petrece timp cu copilul? Această rețetă de balsam de buze poate fi o opțiune minunată de a petrece timp de calitate cu al tău copil și de a vă da frâu liber creativității.

Povestea acestui tutorial începe într-o zi în care înregistram voci pentru un video, iar Sara a vrut și ea să se înregistreze. Ne-am jucat puțin cu vocile și ea mi-a spus că își dorește să facă un tutorial doar ea. De atunci m-am tot gândit ce ar putea prepara și mi-a venit ideea acestui balsam de buze, numai bun pentru sezonul rece ce se apropie și potrivit pentru copilași.

Balsamul de buze este unul dintre DIY-urile mele preferate, deoarece întotdeauna iese atât de frumos! Da, puteți achiziționa balsam natural și organic pentru buze ieftin, dar îl puteți face și mai ieftin acasă.

În plus, balsamul de buze făcut în casă poate fi personalizat oricum doriți, în tub sau în alt tip de recipient, colorat sau natural. Aici se crează context pentru a da frâu liber imaginației!

Noi am ales să ne jucăm cu un pic de roz, bineînțeles, doar suntem fetițe. 😍

Este un tip de activitate foarte interesant pentru copilaşii curioşi să experimenteze, dar ÎNTOTDEAUNA sub atenta supraveghere a părinților pentru a evita eventualele accidente. Sara a fost foarte bucuroasă de acest experiment, mi-a mărturist că vrea să repete experiența, eu am fost fericită să facem ceva care să ne placă amândurora.

Cum sa faci balsam de buze cu ingrediente naturale

Pentru rețeta de astăzi am ales să folosesc unt de cacao, al cărui parfum e demențial, ceară de soia (deci sunt vegane), ulei de caise, vitamina E și ulei esențial de portocale. Pentru a le colora am folosit extract de Gromwell.

Combinația între parfumul untului de cacao și uleiul esențial de portocală este foarte reușită, miros a prăjituri, în plus acoperă foarte bine mirosul mai puțin plăcut al extractului de Gromwell.

TIPS!

Veți găsi o mulțime de ingrediente de înaltă calitate pentru proiectele voastre DIY la Obio, Vegis, Viataverdeviu, Driedfruits. Îmi place că multe dintre ingredientele lor sunt organice și se vând în diverse cantități, pentru necesității fiecăruia. ​

Ingrediente necesare pentru a face balsam de buze cu ingrediente naturale (7 g):

Faza A

  • 4,4 g unt de cacao (îl găsiți aici)
  • 1,56 g ulei de caise (îl găsiți aici)
  • 1,92 g ceară de soia (o găsiți aici)
  • 0,49 g ceară candelila (o găsiți aici)

Faza B

  • 0,08 g vitamina E (o găsiți aici)
  • 0,04 g ulei esențial de portocală (îl găsiți aici)

Opțional

  • extract de Gromwell (îl găsiți aici)

Recipeint balsam de buze (îl găsiți aici)

Descarca gratuit reteta de balsam de buze în format pdf.

Cum Sa Faci Balsam de Buze din Ingrediente Naturale

Cum sa faci balsam de buze cu ingrediente naturale

Pentru a crea acest minunat balsam de buze cu ingrediente naturale primul pas este să punem ingredientele fazei A pe o baie de apă caldă până cănd acestea se topesc.

Cum s afaci balsam de buze din ingrediente naturale
Cum să faci Balsam de Buze cu Ingrediente Naturale

Când ingredientele fazei A sunt topite, retragem de la sursa de căldură recipientul, lăsăm să se răcească circa 2 minute, apoi introducem pe rând ingredientele fazei B și amestecăm bine.

Cum sa faci balsam de buze din ingrediente naturale

Pentru a colora balsamul de buze este suficient să adăugați câteva picături de extract de Gromwell și să amestecați bine pentru a se omogeniza culoarea.

Adăugăm compoziția caldă în recipiente și le punem în congelator pentru câteva ore pentru a accelera solidificarea. A doua zi sunt perfect pentru a putea fi folosite.

Cum să faci Balsam de Buze cu Ingrediente Naturale

Ce uleiuri esentiale se pot folosi pentru balsamul de buze?

Fiți precauți când folosiți anumite uleiuri usențiale citrice pe buze (sau față). Unele uleiuri citrice (grapefruit, bergamotă, lămâie) sunt fotosensibile, ceea ce înseamnă că amplifică efectele razelor UV asupra pielii favorizând apariţia unor modificări a ei, precum pete roşii care ustură, irită, ard sau ne mănâncă dar şi pungi cu lichid sau puroi.

Nota!

Uleiul esențial de portocală dulce NU este fotosensibil, deci poate fi o alegere excelentă pentru buze.

Uleiurile noastre preferate pentru balsamul de buze sunt:

Note si sfaturi privind reteta

  • Extractul de Gromwell are un miros ușor neplăcut, așa că vă recomad să folosiți unt de cacao parfumat și un ulei esențial sau aromă naturală pentru a-l estompa.

 

  • După ce turnați în recipient, compoziția se va așeza și v-a scădea în volum, creându-se spațiu la suprafața recipientului. Așteptați câteva minute, apoi completați cu încă puțin produs pentru a umple recipientul complet.

 

  • Această rețetă este pentru un stick de aproximativ 7 g de produs. În funcție de câte balsamuri de buze doriți să faceți, multiplicați suma dorită cu cantitatea fiecărui ingredient.

Impresii despre balsamul de buze cu ingrediente naturale

Înmoaie buzele foarte bine, le hidratează și le protejează de acțiunea factorilor de mediu externi. Crearea acestui balsam de buze este o modalitate excelentă pentru a petrece timp de calittae cu ai voștri copii într-o zi ploioasă. Se vor distra de minune și vor fi foarte mulțumiți când vor folosi un produs făcut chiar de ei.

Vedeti în tutorialul de mai jos cum a facut Sara balsamul de buze cu ingrediente naturale pas cu pas:

Mai multe retete cu ingrediente naturale de încercat

Nu este nimic mai satisfăcător decât să prepari produse din ingrediente naturale și astfel să-ți respecți trupul și mediul înconjurător.

Pentru idei de rețete sănătoase, aruncați un ochi la câteva dintre preferatele noastre:

Nu uitați să împărtășiți balsamul vostru de buze cu ingrediente naturale cu noi pe Instagram folosind hashtagul #consciousbeautyro. Ne place să vedem toate creațiile voastre!

Spor la cosmeticit!

Cu mult drag,

Ioana

Conscious Beauty

Haide sa ne conectam pe retelele de socializare!

Avertisment!

Proprietățile, indicațiile și modul de utilizare a remediilor oferite de Conscious Beauty sunt bazate pe literatura de specialitate disponibilă în cărți, publicații științifice, site-uri web de referință în fitoterapie, aromaterapie sau hidrolaterapie, jurnale de cosmetică și chimie cosmetică, și pe documentația primită de la producător/furnizor a produselor recomandate. Cu toate acestea, aceste informații sunt oferite cu scop informativ, ele nu constituie în niciun fel informații medicale și nu angajează responsabilitatea noastră. Pentru orice utilizare de uleiuri, extracte și pulberi de plante în scopuri terapeutice, trebuie consultat un medic.

Afla ultimele noutati de la Conscious Beauty

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Newsletter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *