Tonic facial antirid
Tonicul sau tonerele au fost concepute inițial ca un pas suplimentar de curățare a tenului pentru a îndepărta murdăria și impuritățile cauzate de machiaj și de poluarea mediului. Tonerele sunt cunoscute pentru îndepărtarea excesului de sebum, exces care poate înfunda porii și provoca puncte negre.
O altă funcție a tonerului este aceea de a restabili echlibrul pH-ului pielii. PH-ul optim al pielii este de 5,5 și poate fi dezechilibrat de un produs de curățare, așa că practic, tonerul, prin această funcție, împiedică pielea să devină prea uscată sau prea grasă după ce te speli pe față.
Am ales în acest articol să prezentăm un toner care conține ingrediente antioxidante, antirid, revigorante, anti-aging și hidratante. Acesta oferă un plus de hidratare, ajutând astfel la diminuarea semnelor de îmbătrânire. Este potrivit oricărui tip de ten, îndeosebi celui matur.

Să vedem așadar, care sunt beneficiile aduse de ingredientele alese pentru acest toner.
Apă de trandafiri
Pe lângă parfumul îmbietor de care beneficiază produsele realizate cu apă de trandafiri, remarcabilele proprietăți anti-îmbătrânire fac din apa de trandafiri o opțiune de considerat când vine vorba de a formula un produs antirid. Am ales apa de tradafiri deoarece împrospătează tenul obosit, lipsit de vitalitate, combate semnele de îmbătrânire, contribuie la regenerarea pielii și o catifelează.
Acid hialuronic (HMW)
Hialuronatul de sodiu este apreciat pentru capacitatea sa deosebită de a reține și atrage apa. Acidul hialuronic cu masă moleculară mare formează un strat protector și umectant pe piele, are proprietăți lubrifiante, conferă o experiență senzorială excepțională pe piele. Acesta poate îmbunătăți textura pielii, diminuează aspectul liniilor și a ridurilor fine, utilizarea sa pe termen lung poate face pielea mai tonifiată și elastică. Acesta oferă produsului o consistenţă gelatinoasă, foarte plăcută la atingere.
Extract de Ceai Verde
Extractul de ceai verde este un ingredient anti-aging excepțional, apreciat pentru efectul de întârziere a procesului de îmbătrânire fizologică a pielii, este un activ antioxidant de excepție, antiinflamator, antiradicalar, cu acțiune de îmbunătățire a fermității pielii.
Extract de Sângele Dragonului
Acest extract preţios este un puternic antioxidant, anti aging, combate semnele îmbătrânirii pielii, stimulează sinteza de colagen, sporește tonusul și fermitatea pielii. Extractul de Sângele Dragonului este obținut din seva de culoare roșie a arborilor denumiți Dragonieri (Croton lechleri), nativi pădurilor ecuatoriale de la poalele Anzilor peruvieni.
Ulei esenţial de Lavandă
Uleiul esenţial de lavandă este probabil cel mai cunoscut și folosit datorită beneficiilor aduse întregului organism. Acesta este un bun regenerator celular şi reparator cutanat, linişteşte pielea rănită, este cicatrizant, ajută la refacerea pielii afectate de eczeme, urticarii, psoriazis, acnee.
Ingrediente (100 ml):
- Apă de trandafiri – 91 gr (o puteți găsi aici)
- Acid Hialuronic HMW – 0,4 gr (îl puteți găsi aici)
- Extract de Ceai Verde – 5 gr (îl puteți găsi aici)
- Extract de Sângele Dragonului – 3 gr (îl puteți găsi aici)
- Conservant – 0,6 gr (îl puteți găsi aici)
- Ulei esenţial de Lavandă 10 picături (îl puteți găsi aici)
Mod de preparare:
Într-un pahar Berzelius, se pune apa de trandafir peste care se presară treptat acidul hialuronic. Se amestecă energic compoziția folosindu-ne de un mini mixer. Lăsăm apoi amestecul în repaus 5 minute, timp în care acidul hialuronic se hidratează. Odată trecute cele 5 minute, amestecăm din nou energic și adăugăm pe rând fiecare ingredient, cu amestecare între ele. Produsul obținut se transferă într-un recipient, de preferat din sticlă.
Mod de utilizare:
Se aplică dimineața și seara pe tenul curat, proaspăt spălat, cu ajutorul unei dischete demachiante. Se aplică cu delicatețe, fără a exercita o presiune mare asupra tenului. Se lasă câteva minute pentru a pătrunde în ten, apoi se poate aplica serul sau crema.
Termen de valabilitate:
Produsul este valabil 3 luni dacă este preparat în condiții optime de igienă și dacă este păstrat la loc răcoros.
Impresii:
Tonicul oferă pielii o catifelare instantă, tenul arată hidratat și luminos imediat după aplicare. La atingere pielea se simte, moale și mătăsoasă, iar utilizat constant, ameliorerază ridurile fine.
Pentru a vedea cum am realizat tonerul pas cu pas, vă invităm să vizionați tutorialul de mai jos:
Spor la cosmeticit!
Cu mult drag,
Conscious Beauty
Urmărește- ne pe Instagram, Facebook și YouTube!
Avertisment!
Proprietățile, indicațiile și modul de utilizare a remediilor oferite de Conscious Beauty sunt bazate pe literatura de specialitate disponibilă în cărți, publicații științifice, site-uri web de referință în fitoterapie, aromaterapie sau hidrolaterapie, jurnale de cosmetică și chimie cosmetică, și pe documentația primită de la producător/furnizor a produselor recomandate. Cu toate acestea, aceste informații sunt oferite cu scop informativ, ele nu constituie în niciun fel informații medicale și nu angajează responsabilitatea noastră. Pentru orice utilizare de uleiuri, extracte și pulberi de plante în scopuri terapeutice, trebuie consultat un medic.


